Obsesiile

Uneori ma intreb daca obsesiile sunt cele care ma distrug pe mine, incetul cu incetul, daca ele sunt cele care ma seaca de viata asa cum insectele sug toata viata din flori. Sa te consumi incet pentru un ideal, pentru ceva ce nu exista decat in mintea ta, sa il pui ca etalon si sa crezi in el cu o fixatie obsesionala, constient fiind ca poate nu il vei indeplini vreodata, este nesanatos, dar si incredibil de dureros pentru tine, ca om, care tinzi mereu spre mai mult, spre a-ti indeplini la un moment dat dorintele si visele, spre o perioada fericita cand te vei simti complet, implinit sufletesc, fara sa-ti mai doresti nimic altceva.

Absolut nimic.

Obsesiile se formeaza in timp, dintr-un nimic, dintr-un lucru pe care l-ai zarit o data si care nu te-a impresionat in mod deosebit, dar cumva ti-a ramas in minte pentru a rasari deodata intr-o clipa de liniste si a-i servi mintii drept material pentru a fabula. Ai constiinta ca exista, dar nu il mai poti gasi, sau nu mai poti gasi forta in tine pentru a te apropia de el. Atunci incepi sa te chinui, sa te framanti si sa-ti imaginezi. Incepi sa ai nevoie de acea imagine ca de un drog, desi nu-ti poti expica cum este posibil asa ceva, cum de mintea-ti accepta asemenea decadere injositoare.

Dar obsesiile sunt multe si suficiente pentru toti. Daca ne-am rusina de ele am ajunge sa innebunim, caci sa le ascundem ne e imposibil. Sunt parte din ceea ce suntem, din fiecare zi a noastra si din fiecare gand, orice am spune se leaga intr-un fel sau altul de lucrul adorat cu atata putere. Pana in ziua cand dispar brusc si uitam intr-o clipa motivul pentru care sufeream si tanjeam chinuitor, in pragul disperarii. Este ziua in care ajungem sa ne apropiem de prima imagine, cea care ne-a lasat acea amprenta adanca si dureros impregnata in suflet ca un tatuaj fixat cu ace si sange inchegat. Este ziua in care cadem brusc din visare si ne putem intoarce la normal, cel putin pana la urmatoarea obsesie.

Dar in acele cateva clipe de luciditate ne intrebam mereu – oare merita? – atata chin, atata dedicatie trup si suflet unei obsesii? Nu se poate spune. Stim doar ca atunci cand o traim, credem ca noi nu o meritam indeajuns pentru a o vedea indeplinita

Anunțuri

Un gând despre &8222;Obsesiile&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s