Nu stiu de viata ar fi mai adevarata daca oamenii nu ar mai trai ca si cum ar fi nemuritori, dar tin sa subliniez,  viata asta nu are sens la modul absolut. E o joaca perversa si morbida, in care florile si zambetele sunt uneori de-a dreptul obscene. 
Nu inteleg unde este frumusetea acestei efemeritati. Iubesc fluturii, nu pentru ca traiesc putin ci pentru ca sunt fragili si frumosi. Sunt o sclipire aproape ireala. Stiu ei de ce prefera florile dragii de ei. Probabil le aduc aminte de casa lor. Unii zic ca oamenii sunt niste fiinte spirituale, si casa lor este undeva unde e asa o mare fericire ca nu-ti mai pasa ca ai murit de o batranete agonica, sau de o depresie morbida juvenila inventam terminologii cu ocazia asta; sau ca ai trait fara a avea un moment de impacare cu toata bezna despre tine insuti. Casa fluturilor unde va fi? Si a cainilor, si a pisicilor? tot designul biotopului ce cuprinde si homo sapiens sapiens. momentul cela de iluminare cand toate par la locul lor este exact doza necesara de endorfine cat pentru inca niste ani de viata. sa speri ca idiotul ca ce? mai ai parte de cateva bucurii, ceva nopti de dragoste, ceva calatorii, momente frumoase, si wow ce viata minunata. sunt un peste pe uscat, ma hlizesc de propria-mi prostie de-a fi sarit din apa dornica de a-mi extinde cunoasterea. Daca nu ne putem cunoaste pe noi insine, daca mintea nu se poate citi pe ea, suntem creatii imperfecte, prototipuri aruncate la cosul atotprimitor al timpului. daca cineva a facut lumea asta cum poate suporta acest fiasco? Acceptand ca in 500000000 de mii de ani din aceasta specie va aparea o alta specie care va intelege totul, si va ilumina inclusiv trecutul prin realizarile ei, punand in valurile timpului de-acum un nectar pentru disperati ca mine, pentru acea persoana care tasteaza acum nu are sens. Nu mi-am dorit sa exist, nu inteleg de ce exista lumea, este o perversitate sa te nasti pentru a muri; si se spune ca parintii isi iubesc copiii oh my fucking god!
imi dau seama ca este o hipersensibilitate din partea mea la acest aspect, viata ca dar sau blestem, dar singurul lucru pe care l-as face la o himerica intalnire cu un asa-zis creator i-as spune sa ma trimita in acel nimic, vid, abis, gol, moarte eterna cum draci s-o fi numind uitarea aia in care sa nu mai trebuiasca sa suporti tragediile astea nenorocite si insipide despre o existenta efemera in care perena este doar suferinta si o sete continua de iubire.
mai in gluma mai in serios, singura scapare este singuratatea undeva departe de oameni. nu vreau sa fiu protagonista unul al doilea Into the wild, dar unde sa ma duc departe de lume si sa supravietuiesc fara sa revin chiar la epoca timpurie a fierului?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s