Am fost rugată să scriu din nou (de parcă aș fi vreo mare literată!). Adevărul e că nu am despre ce, pentru că viața mea nu prezintă nimic spectaculos, din contră, toate îmi sunt pe dos. Sunt în impas din aproape toate punctele de vedere, asta pentru că un rău nu vine niciodată singur, ci atrage alte zeci. Dar deh, sunt obișnuită să îmi port crucea nașterii sub o stea ghinionistă.
Nu cred că ar vrea prea mulți să citească aberațiile mele pe un blog, pentru că oamenii nu mai sunt deloc dispuși să asculte pe alții, sunt mult prea prinși de propriile probleme. Vă spun sigur că nici măcar cei apropiați nu au deschidere către a consilia pe cineva și mai mult, se plictisesc imediat. Asta unde duce oare? Exact unde suntem acum, toată omenirea. Adică la o răceală ce se simte foarte bine. Nici chiar de pe blog, unde se presupune că oamenii sunt mai deschiși și îți așează sufletul cu încredere, nu am cunoscut prea mulți care să fie deschiși în a ajuta. Sunt doar câțiva care mi-au întins mâna lor când au văzut că într-adevăr sunt jos, care au simțit asta doar din cuvintele mele. Și sunt oameni cu care vorbesc zi de zi.Din păcate empatizez foarte bine cu tristețea și din fericire nu suport să văd pe cineva în aceeași stare cu mine, ajutând așa cum pot simt că mă ajut și pe mine.
 
Nu mai am ce spune. 
Anunțuri

Un gând despre &8222;&8221;

  1. andreea zice:

    Cred că te înțeleg…
    Și ai dreptate, puțini mai sunt disponibili să te asculte, iar unii chiar dacă o fac, nu o fac fiind întru totul acolo, lângă tine, pentru tine…acei oameni care o fac sunt foarte rari…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s