Unele femei își dezgolesc rapid trupul. Eu îmi dezgolesc sufletul. Și nici măcar nu am nevoie de preludiu și de vorbe suave ca să o fac.

Cred că în fond este una dintre cele mai mari greșeli. Norocul meu că despre cei care-și dezgolesc sufletul nu se spun lucruri urâte. În fond, noi suntem cei care dăruim prea mult și prea repede.

Eu nu-mi impun nici să nu simt, dar nici să simt. Nu-mi impun să mă prefac cu nimic. Dau dovadă de o sinceritate usturătoare câteodată. Nu m-am prefăcut în viața mea prietenă cu o persoană care nu mi-a plăcut din primele minute și nici n-am căutat să mă îndepărtez de oamenii care mă atrăgeau ca un magnet. Am vorbit întotdeauna despre mine și experiențele prin care am trecut; n-aș putea spune că am fost totuși o carte deschisă. Sau poate da, dar una fără dicționar. Mi-am mărturisit temerile și experiențele, dar n-am căutat să justific nimic din ceea ce sunt. Mi-am spus povestea de parcă aș fi fost un martor involuntar la propriile mele trăiri, dar n-am explicat niciodată cum m-au schimbat experiențele trăite.

Am fost atrasă întotdeauna de persoanele care și-au dezvelit sufletul în fața mea. Cele care nu și-au impus să mă placă pentru că mă citesc unele persoane. Îmi plac oamenii sinceri, cei care nu poartă măști și scuturi.

Cât despre cei care își dezvelesc trupul prin dormitoare străine, despre ei nu știu ce să zic. Nici măcar nu-mi pasă. Fiindcă trupul meu n-a fost niciodată atins de o persoană înainte de a ști că ea mi-a iubit sufletul dezgolit.

 

Anunțuri

Alte cadre

Aștept metroul. vine vara, vineri, aproape de ora 6, peronul plin, trenul întârzie să-i ducă acasă pe toți obosiții care acum devin răbdatori pentru că ajunul weekendului are darul omenesc de a calma. vine metroul, se umple până la sufocare. caut strategic un loc din care să nu fiu nevoită să văd/miros nici o subsuoară sau să ating vreun strat superior de epidermă. Trenul pleacă, în căști îmi cântă doar mie muzica, stau nemișcată, mă gândesc la marea ce va să vină (sau să vin eu la ea, de fapt) și privesc. cefe, păr strâns (din fericire), cămăși și tricouri nedezlipite de piele. mai jos, pe scaunele din raza mea vizuală (și în dreapta, și în stânga) sunt așezate doar femei. încruntate sau liniștite sau cu aer hotărât, privesc înainte fără să vadă aparent nimic. la un moment dat, par că își fac semne unele altora. una chiar murmură ceva, alta zâmbește, alta face un gest disprețuitor-nepăsător cu mâna. Simt o rumoare, de parcă se pregătește un flashmob dispneic și-mi scot imediat căștile de pe urechi. se pare că un bărbat își vocalizează gândurile. nu foarte tare, nici foarte agasant,  doar propoziții scurte: e prea cald/de ce ne înghesuim așa/hai să coborâm/ce chestie.  Ceilalți bărbați tac sau nu sunt interesați. doar doamnele încep un răspuns. una direct:c”dacă nu ești mulțumit, coboară”. alta își arată compasiunea adresându-i-se necunoscutei de lângă ea: „e doar bolnav”. Alta zâmbește de parcă revede un moment cand a trebuit sa-și dojenească soțul că a băut prea mult. altele două încep o conversație la care nu am cum să am acces.

Dar brusc, bărbatul nu mai rostește nimic și intră în rândul celorlați tăcuți. Rămâne doar schimbul de șoapte și de priviri al  femeilor, care de acum devine constant. cu marea ce va să vină în weekend, mi se arată o imagine în cap: pe o plajă, toți bărbații din vagon redevin băieții de odinioara și se joacă in liniste,  fac castele de nisip, se aruncă în gropi, etc  într-o inconștiență înșelătoare. ele, doamnele din vagon, rămân tot așa și veghează de undeva de la margine, dar îndeajuns de aproape ca să mai poată interveni, extrem de mândre, dar terifiate de certitudinea că atunci cînd ele nu vor mai fi, ei vor fi pierduți de-a binelea.

 

 

Notă

Pupincurism vs compliment

Toata lumea cred ca a cunoscut sau are in preajma sa, o persoana sau mai multe persoane care au un hobby aproape dintre cele mai comune: complimentarea in exces a anumitor persoane, eu spun doar ca e un pupincurism. Multe persoane s-au suparat pe mine spunand ca eu nu stiu sa accept un compliment, ca nu stiu sa apreciez un cuvant frumos, o lauda la adresa mea. Și acum vine intrebarea de 1000 de pct: care este diferența dintre un compliment și un ass licking?

Pai sa vedem ce ne spune DEX-ul:

:

COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație.

PUPINCURISM, pupincurisme s. n. lingușeală, servilism, slugărnicie.

Si acum sa vedem care e diferenta dintre cele doua!  Pai am cunoscut persoane care faceau  „complimente” doar persoanelor care credeau ele ca le vor aduce un folos: o profesoara, fata populara, artist etc. Cu alte cuvinte cele pe care le considerau  superioare lor pentru a le intra cumva în grații. Cand venea vorba sa laude o persoana care faceau ceva misto, fain, o fapta buna, nu le laudau nici daca le picai cu ceara.

Cu alte cuvinte ele lingusau.

 

Și acum, din poziția de om care primeste complimente, cum facem diferenta daca cineva chiar te apreciaza, iti spune ceva dragut sau doar arunca cuvintele asa aiurea pentru a te prinde in plasa? Nu prea avem cum daca nu stim să citim oamenii. De asta de multe ori suntem tentati sa picam in plasa celor care se prefac ca ne sunt prieteni, fara sa realizam ca o fac avand intentii ascunse, dorindu-si ca pe viitor sa castige ceva. De aceea acum, oamenii cu adevarat sinceri nu mai sunt crezuti… din cauza acestor specimene false si ne uitam cu neincredere…

E clar, ne plac complimentele, ne simțim fain atunci cand primim unul, dar sa nu uităm sa ne intrebam atunci cand ele vin constant din partea acelorasi persoane daca sunt cu adevarat sincere sau ascund alte interese. Eu va spun cu mana pe inima ca de fiecare data cand am incercat sa vrajesc, pup in fund pe cineva, am esuat. J) Pur și simplu nu-mi iese! Ba mi se împleticește limba, ba-mi vine a ma uita pe cer, ba din ceea ce se vrea a fi un compliment iese ceva total nepotrivit contextului.

Așa că m-am conformat; rar complimentez pe cineva, dar atunci cand o fac imi vine natural și nu las nici o urma de indoiala ca as zice ceva ce nu cred. Nu-i usor sa nu-ti iasă nici macar atunci cand iti propui, ca stai si vezi cum altii doar pentru ca au deprins aceasta arta, reusesc mai repede decat tine sa-si atinga scopul și tu inghiti in sec, tragi aer adanc in piept si nu poti decat sa speri ca se poate si altfel.

 

Nah, eu’s lenta mai de fel, mi se spune ca omu’ trebuie sa scoata cu clestele un compliment de la mine .. sau poate sunt defecta…dar stiu ca atunci cand ii spun unui om ca e frumos, o spun din toate punctele de vedere…stiu sa apreciez si munca unei persoane..etc  Frumusetea porneste din interior…

 

Fotografiile

Chipuri umede de lacrimi, chipuri inclestate-n zambete, in tristete, in dor prelung si vise nesfarsite. Chipuri cu priviri ce tac si vorbesc intr-o limba pe care numai sufletul o cunoaste. Chipuri dragi, chipuri ce nu pot fi uitate sau uitate prea devreme, chipuri vagi, chipuri straine…Chipuri cu mii de povesti pe frunte, cu neincredere intre buzele care se deschid usor spre a simula un zambet. Toate aceste chipuri traiesc pentru o clipa si apoi mor in albumul amintirilor. O fotografie este arta de a fura timpului o firimitura de clipa, o secunda in care timpul sta pe loc. Intr-o fotografie sunt taceri asurzitoare ce imi spun mai mult decat dictionarul cuvintelor desarte…

Dupa o fotografie, mastile cad, linistea te inconjoara; cand ramai singur, zambetul ingheata!

Insomnie

Aproape 4 dimineata si nu pot dormi! Ah! Maine am o gramada de treaba… si nu pot dormi. Stiu motivul …

Acum 10 ani … cine poate uita ziua aceea? Cred ca nimeni nu ar putea uita…ziua in care viata mea s-a schimbat… nu era de ajuns ca eram copil cu juma de norma… Revenind… Era ora 5 dimineata…telefonul fix suna intruna(nu aveam mobil,doar mama…si faceam cu schimbul, cand era acasa, il luam eu, cand nu era …il lua ea).  Adormita, nu raspund.. chiar imi bag capul in perna, sa nu-l mai aud. Nu trec 10 minute…soneria de la usa se aude in toata casa. Incep sa ma sperii. Imi pun ceva rapid pe mine, In timp ce ma certam in gand pentru faptul ca nu am raspuns la telefon, deschid usa. Era mama. Cade in genunchi in fata mea si plange. Ma panichez.Abia putea sa respire, d’apoi sa mai vorbeasca. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Statea intinsa in fata usii de la intrare. Iau repede multe servetele, un pahar cu apa si ma asez langa ea. Cu barbia in piepet, ochii inchisi, cu telefonul strans intr-o mana si cheile in cealalta, parca nu mai era aceeasi femeie puternica pe care o cunosteam de ani de zile. I-am pus capul pe umarul meu, am luat-o de mana si am tacut. Lacrimile curgeau. Am lasat-o sa planga, desi nu stiam de ce. Nu am scos un cuvant. O tineam in brate asa cum puteam si ii ascultam bataile inimii. A plans mult. S-a ghemuit in bratele mele si s-a facut din ce in ce mai mica. Dupa cateva minute bune s-a linistit. Statea cu capul pe picioarele mele, cu privirea in gol si cu mainile stranse la piepet. Ma jucam in parul ei si simteam durerea. Apasa peste gandurile, sufletul si dorinta ei. Am incercat sa nu imi imaginez nimic. Doar sa iau o parte din suferinta ei si sa o alung cat mai departe. Nu stiu cat am reusit. Cert este ca s-a linistit.

– Hai mama!Ridica-te…

– Nu pot…mama, nu pot!

– Trebuie. Trebuie sa te bagi in pat si sa dormi.

– Nu vreau sa ma mai trezesc, vreau sa dispar, sa uit de tot. Sa nu mai fac parte din corpul acesta… Mintea imi e goala. Nu pot sa gandesc.

– Culca-te… Inchide ochii…

– Pai…Gata. Nu mai scoate niciun cuvant… Vorbim maine dimineata. Odihneste-ti trupul si mintea. Ai obosit…

A adormit intr-un final. Eu am ramas pierduta si ingandurata. Am vazut rasaritul tinand-o in brate… Nu ma durea faptul ca nu stiam ce s-a intamplat… Ma durea durerea ei…

Ora 8 dimineata. M-am imbracat. Mama inca dormea. Nu m-am dus la scoala, desi aveam teza la romana. M-am dus pana la sora mea cea mai mare la servici.I-am spus ce s-a intamplat. S-a invoit de la munca si a venit cu mine, acasa. Am urcat in apartament, am deschis usa incet. Ne-a stat inima cand am vazut-o in living. Era in pijama, cu picioarele ghemuite la piept, cu fruntea pe genunchi si cu tigara in mana. Cred ca uitase si ea ca a aprins-o. Am tacut. Eu m-am dus in bucatarie sa fac cafeaua, iar sora mea s-a dus si s-a asezat langa ea. Cand m-am dus sa duc cafeaua…mama plangea in bratele surorii mele…si ea plangea. A incercat sa o linisteasca.. Mama avusese o criza in aceea dimineata. Mama se intorsese in trecut, ea nu mai traia in prezent, Greutatile vietii, moartea tatei, oboseala acumulata, gandul ca nu poate sa ne ofere de toate, alte probleme de familie … au daramat-o, trimitand-o intr-o alta lume.

In ziua aceea am ramas acasa, sa am grija de ea. A doua zi, au venit si fratii mei din Bucuresti. Reuniune de familie… Dupa amiaza am mers la psihiatru. Fratii mei au spus ca mergem la o plimbare … Nici eu nu stiam unde mergem… Stiu ca pe toata durata sedintei .. a intrebat de mine, de foarte multe ori … intreba daca sunt bine! Diagnosticul … nu a fost unul pozitiv.. dar am ales varianta cea mai buna dintre cele 2 rele… sa o luam acasa, sa ii oferim iubire multa … asa cum ne-a spus dna doctor .. si sa-i administram pastilele care o sa o tina rationala si in prezent … Am intrebat daca se va vindeca vreodata… mi s-a spus ca sunt copil ( eram cu juma de norma) si o sa inteleg cand voi fi mai mare mai multe… dar sa nu-mi las visele sa moara si entuziasmul odata cu ele…niciodata!! Si sa o iubesc neconditionat ..ca iubirea vindeca. La cateva zile dupa, am cunoscut-o pe Diana, una din prietenele mele cele mai bune… la un an dupa pe Tasi… Suflete pereche in prietenie.. Pe o parte, viata mi-a luat ceva, pe partea cealalta mi-a dat doi oameni frumosi la suflet care m-au sustinut si inca ma sustin neconditionat…si n-au plecat.

 

Au trecut 10 ani … si am invatat ca iubirea nu poate vindeca orice…oricat de mare ar fi ea..pentru ca uneori viata alege, ea pentru tine … fara drept de apel…tu trebuie doar sa te resemnezi si sa mergi mai departe. Partea proasta din toata povestea e ca mama e schimbata..e rece.. parca nu as cunoaste-o… si exista certurile.. pe motive inexistente… nu e nici vina mea, nici vina ei… doar ca cuvintele care imi sunt adresate sunt dureroase.. Ea  ma iubeste altfel acum, nu prin cuvinte. Iubeste prin fapte. Rece, dar sufletul ii este mai cald si mai primitor decat oricine isi poate inchipui. Pentru ea imposibilul nu exista. De multe ori vorbeste prin tacere, ochii ei imi spun tot…  Plangem si radem impreuna.. Construim.. O viata mai buna, un viitor mai bun. Nu credeam ca o sa scriu despre asta vreodata…e un subiect delicat pentru mine.. Dar in ultimul timp…nici pastilele nu o mai ajuta.. si imi e teama de fiecare data cand ies pe usa…In curand, va trebui sa imi iau zborul… Doar eu o sa stiu cat de greu imi va fi sa plec…ea stie si simte ca e timpul…

Usor nu a fost. Dar fiecare zi m-a ajutat sa cresc, sa ma maturizez si sa invat sa lupt. Dar, oricat de puternic esti, oricat de departe ai ajuns, cati bani ai in cont, cate masini conduci, esti om… Esti vulnerabil si ai slabiciuni.  Difera de la caz la caz.

Asa ca dragii mei/dragile mele, viitori oameni necunoscuti si oameni cunoscuti, next time, in loc sa ma intrebati de ce plec mereu … mai bine oferiti o imbratisare.,,Multi oameni s-au perindat prin viata mea… unii au ramas si s-au asezat pe bordura langa mine.. si mi-au devenit prieteni, restul au plecat… cand au aflat motivul vietii mele, poate banala pentru unii si interesanta pentru mine. 🙂 Multe persoane au vrut sa se intoarca doar ca eu nu le-am mai deschis usa…

Toti trecem prin momente grele, la orice varsta. Slabiciunea nu e un defect. In seara aceea am mai invatat ca si cei mai putenici oameni au o sensibilitate. Suntem toti facuti din acelasi material. Singurul lucru pe care unii il au si altii nu, sunt oamenii pe care te poti baza, oricand, la orice ora, in orice oras. Sustinerea o iei de la prieteni sau familie. Singur nu se poate niciodata… Asa ca spatele drept si privirea inainte … si mult noroc! 🙂

 

P.S. De atunci …  vorba vine .. dorm cu telefonul langa mine.. si cand imi suna in plina noapte…raspund si ma trezesc instant… ca mai sunt persoane care nu au o problema … asta e alta mancare peste, alta poveste. ^_^