Notă
Am avut momente în care mi-am dorit să nu simt nimic, să nu primesc darul vieții, să nu accept bucuria sau tristețea, deopotrivă. Am avut momente în care am îngenuncheat în mine, de ciudă că sunt așa și nu altfel, de teama privirilor ce mă ținteau, de iluzia mântuirii. Mă uram în acele momente în care simțeam nevoia de validare, neavând încredere în mine și așteptând mereu un semn, un imbold să merg mai departe. Zbucium, teamă, neîncredere. Conflict interior, luptă cu alteritatea. 
 
Nu știam cine sunt și ce vreau, mă rătăceam printre gânduri și cuvinte, printre fețe și aparențe, mă ascundeam în mine, izolându-mă de realitate. Eram vulnerabilă și incompletă, sau cel puțin, așa mă simțeam. Au fost momente, au trecut. 
 
Privind retrospectiv, mă mângâi pe creștet și mă înțeleg. Mă bucur că am trecut pe acolo, pe acele drumuri sinuoase și că am învățat să ocolesc obstacolele. Mă bucur că nu am trecut ca prin vis, în zbor lin. Ci am învățat astfel să mă accept și să mă apreciez, reușind astăzi să îmi câștig încrederea în mine și să pășesc cu fruntea sus, cu zâmbetul senin și cu ochii plini de suflet; pentru că mă simt pură, copilă și, aliată cu timpul, braț la braț, abia descopăr minunile lumii înconjurătoare, cu încântare și entuziasm. 
 
În plus, experiențele avute nu m-au consumat, nu mi-au știrbit personalitatea, nu mi-au perimat emoțiile. Dimpotrivă, m-au format și mi-au dăruit tărie de caracter. Abia acum simt că trăiesc și mă bucur cu adevărat de ceea ce primesc de la viață, având totodată certitudinea, pentru prima oară, că am și eu ceva de oferit.
 
De altfel, nu-mi mai pare rău că am un suflet atât de încercat de sentimente, de trăiri. Nu mă mai deranjează faptul că toate trec prin mine, și nu pe lângă mine. Nu mai regret că sunt un amalgam de contraste, o balanță cu două talere ce cântăresc valori și senzații diametral opuse. Acum sunt recunoscătoare, pentru trup și suflet, pentru rațiune și simțire. Ce-ar fi viața fără simțuri, fără sentimente, mici și mari, înălțătoare sau devastatoare? Din ce am mai plămădi clipa următoare? Cu ce speranțe?
 
Refuz cu obstinație să las lucrurile să treacă pe lângă mine ca o frunză în vânt. Și pe aceea o mângâi și mi-o tatuez pe retină. Refuz să trăiesc viața fără să o simt, fără zâmbet, fără lacrimă, fără iubire, fără cântec. Și, mai nou, refuz să trăiesc doar din cuvinte și vise ideatice. Vreau să-mi construiesc un mozaic interior bazat pe fapte concrete, pe timp real împărtășit cu oameni dragi, pe adevăr. Vreau să îmi canalizez energia pe cei care merită să mi se așeze în suflet și în gânduri, pe cei care vor și aleg să fie acolo, în comuniune cu ființa mea. Pentru că acum știu cine sunt și ce vreau. Acum e timpul să arăt ce pot.

Ganduri care nu se spun

Stii cum e sa fii langa cineva, si sa vrei sa-i zici atat de multe ..incat sa nu stii cu ce sa incepi ?
    Incepi cu balbaiala, apoi interjectiile ( aah, eehh , uhm ) , devii agitata si..Te opresti.
        Tragi aer in piept, faci greseala de a te gandi pentru a patru sute patruzeci si patra oara la ce incercai sa-i spui, iti pui ordine in ganduri si iti spui pentru a mia oara ca „daca nu intelege?daca pleaca?” .
   Afisezi un zambet, o privire pierduta, inghiti in sec si vorbesti mai mult pentru tine:
                          ” – Scuze..am uitat..ehh, nu cred ca era nimic important. „
   Trist, fiindca tu esti constienta ca era important, nu degeaba te-ai gandit de 1886 ori cum sa sune..
         de 183 ori ai analizat cele mai obscure si improbabile moduri in care se poate interpreta ..
                                        de 158674 ori ai visat fiecare deznodamant posibil…
   Dar, a patru sute patruzeci si patra oara,  cand e acea clipa pe care ai asteptat-o cu atata nerabdare incat acum iti este frica ca a venit .. iti dai seama ca ai putea strica tot..ca nu vei mai putea da inapoi ..
   Te resemnezi, iti zici ca nu e momentul potrivit, vei avea o sansa mai buna, ca acum nu iti sta bine parul, ca nu iti sta bine tricoul, ca ai ochii prea rosii , ca e prea frig/cald, ca poate incalci Codul Bunelor Maniere..
    Pe scurt, te agati de o scuza penibila ca sa-ti treci cu vederea faptul ca te-ai blocat din nou ..nu conteaza ce scuza, dar oricare ar fi stii ca este penibila .
    Ajungi acasa, faci un dus de „relaxare” , termini repede, mecanic, si arunci o privire ca si cum sapunul tocmai ti-a zis:  „  – Fraiero ”   ..  iesi din baie, te duci sa mamanci ceva, dar te multumesti cu o cana de apa, si te pui in pat..
  „ – Somn usor ..”   iti adresezi vag, in timp ce privesti pe geam sa-ti dai seama care stea sclipeste mai slab ca alta.. te regasesti intr-una care e micuta, si te astepti sa ii observi ultima sclipire, inchizi ochii si crezi ca o sa dispara. (La naiba, esti chiar sigura !)
   Adormi intr-un final dupa o vesnicie de miscari fara directie sau sens..cu gandul ca maine, vei gasi vorbele mai bune, clipa mai buna….

Cheta de zambete

smile

De 2 ani incoace, eu am initiat „cheta de zambete” pe care o fac intr-un anumit anotimp ales la intamplare.

Ce este o cheta de zambete?

Cheta de zambete= o adunare voluntara din mai multe persoane cu scopul de a strange cat mai multe zambete pentru a aduce un zambet plin de culoare si caldura persoanei(lor) care a(u) uitat sa zambeasca, persoanelor dragi sau persoanelor care se afla la distanta. 🙂

Teoria ca teoria, dar sa vedeti practica. M-am echipat cu un aparat foto, o foaie si un marker. 🙂 Dupa aceea mi-am rugat cativa prieteni sa se echipeze si ei. Bun, toate bune…  Pe aceea foaie am scris: ” Un zambet donat=Un suflet fericit”. Am mers in diferite localitati si am rugat oamenii de pe strada, din pub-uri, facultati, licee, parcuri, daca pot sta la o poza in care sa ne zambeasca. Suprinzator, oamenii au fost calzi si ne-au zambit, stiind ca zambetul lor va ajuta pe cineva.  Dura doar o saptamana aceasta initiativa. In ce oras nu am putut sa ajung, am rugat cate o cunostiinta, sa fie ea/el, fotograful si sa imi trimita apoi pozele. Ce se intamplau cu pozele? Pai, acu’ 2 ani , am facut un colaj de poze, pus intr-o linie melodica si cu un text funny, iar anul trecut,  pozele au fost printate si facute album … pe o parte era poza, pe spatele sau era scrisa o poezie, un gand bun sau o urare scrisa chiar de acel/aceea strain/a care ne-a daruit zambetul.

Impactul a fost de doua feluri. Primul impact este cel asupra persoanei care a primit acest mare zambet plin de culoare a fost cel la care ma asteptam , adica scopul meu fusese atins: Zambetul a revenit pe fata, culoarea obrajilor devenisera inflacarati…dar mai exista si cel de al doilea impact. Cel asupra mea. Nu pot descrie sentimentul pe care il simteam, cred ca era de fericire, pentru ca facusem o bucurie, ceva de neasteptat unei persoane. Nu pot descrie ce simteam atunci cand fiecare om necunoscut se oprea si ma lasa sa-l fotografiez.

Deci, da, e timpul sa daruiesc si sa colectionez zambete!

Si nu uitati, ca in viata puteti trece mai usor daca zambiti 😛

P.S. Zambiti,va rog! Nu stiti cine se va indragosti de zambetul vostru!

….

As vrea sa fiu mai mult decat un om.
As vrea sa simt cum se reazama cerul pe ape, sa-mi rasufle pe sub pielea infinita miliarde de plante, sa se oglindeasca-n ochii mei toate stelele universului. As vrea sa fac o coroana de vise divi....ne, sa se imprastie in bobocii timpilor neauziti, as vrea sa simt simultan raceala pesterilor nedescoperite si fierbinteala mocnita a vulcanilor adormiti. Prin vene de lumina as cauta carari noi de spatiu in care farame de gand sa anime in joc o noua silaba.
As vrea ca matematica sarind dintr-un cerc in altul, sa-mi cante muzica frecventelor armoniei, si urechile mele sa zboare prin praful interstelar, ca un elefant straveziu inaripat, si dincolo de sensurile gandului sa ma legene imposibilul pe coardele dulci ale renasterii primilor zei. Sa gust din paharul istoriei cu nesat si cu rabdare, si cu buze de cerneala sa scriu versuri nemaipomenite. Dintre toti oamenii, si toate fiintele in nemarginire risipiti, te-as gasi, in baie de lumina si intuneric ne-am desfata de impulsul contopirii fara sfarsit, am creste mereu dintr-o sete adapata din propria necunoastere.
Gandul meu mic intepenit in cuvinte, ramane la ideea de foton, o vibratie punctiforma a unei mari de infinite posibilitati, imi orbeste mintea, si pasii mei se impleticesc cand bucati de materie au in ele microbul atractiei universale, ca o soapta perversa ce te scutura de liniste.
Ordinea ce o simt, imi impaienjeneste vederea. Decat muzica imi linisteste dorintele, si chiar daca nu pot sa creez o gaza, ma bucur de sensul intrinsec, fascinant al vietii ce mi-e dat sa o traiesc. Multumesc.  Si chiar si asa, sunt mai mult decat pot sa cunosc. 2 celule s-au iubit, si au nascut celula dupa celula, organ cu organ, si din aceasta dragoste nesfarsita a crescut un organism, cu mii de povesti microscopice, lupte si incercari, amintiri ascunse in forme si culori, masini invizibile se strecoara pe cai proprii, carand pasageri-fantoma catre scopuri ciudate, unele lasate cu limba de moarte, altele nascute din foamea de nou.
Cand voi inceta sa ma intreb cum a aparut omul si care este sensul vietii, poate o sa si incep sa traiesc.

Doar un vis

  Este noapte, tarziu. Peste oras s-a asternut o liniste deplina. Este un cer innorat, dar totusi vad o stea. Privesc pe fereastra, admirand jocul luminilor de pe strada. Insa, gandul imi zboara departe, la tine… Inchid ochii si- mi imaginez ca sunt acolo; acolo unde ar trebui sa fiu… Ascult o melodie  si din nou gandul imi zboara la tine. Iti simt oarecum prezenta chiar daca nu esti langa mine.. 
    Te chem cu gandul. Astept sa vii… Vino cu al tau superb suras, cu a ta privire blanda, patrunzatoare… Vino ca sa te admir macar o data. Vino ca sa imi mai alungi noptile triste si pustii, sa indepartezi nelinistea din sufletul meu! Tu faci ca secunda sa se transforme in eternitate, atunci cand vorbim ca raiul sa coboare pe pamant ca inima mea sa tresara si sa-mi arate ca e in viata.
    Deschid ochii. Ai venit. Suntem fata in fata. Ne privim intens. Zambim.Apoi totul dispare in ceata. Am revenit cu picioarele pe pamant. Cam asa a fost cu visul … Toate se intampla ca intr-un vis. Mai mult ca sigur ma vezi ca o nebuna dupa ce ti-am spus ca te-am visat. 🙂

Cuvinte fara sens

E ciudat cum clipele trec pe langa mine fara sa le simt, dar isi lasa amprenta atat de adanc asupra intregii fiinte.Si-mi doresc cu disperare sa fiu acolo sus, sa simt vantul prin par si sa privesc in jos si sa realizez ca acelea ar putea fi ultimele clipe din viata mea. Cu inima in dinti, cu respiratia intretaiata de adrenalina si cu intreaga constiinta strigandu-mi sa renunt, pasesc in gol, imi dau drumul in abis… Si e un sentiment unic in viata, sa simti ca plutesti pe aripi de vant, sa simti fiecare secunda si sa o traiesti la maxim, intrebandu-te mereu daca vei mai avea parte de clipa urmatoare sau nu.Privesc in sus, privesc in jos si ma simt prinsa intre doua lumi, la jumatatea distantei dintre fantastic si real si totusi…totusi acolo sunt, fara cale de intoarcere.. Regretele nu isi mai au locul, timpul are o valoare de zeci de ori mai mare iar inima…inima isi doreste cu disperare sa mai bata inca o data, macar inca o data.Stiu ca e timpul sa trag de maneta, stiu ca e timpul sa eliberez bucata de panza care imi va salva viata si totusi, totusi ezit. Inca putin, imi spun mereu in minte, inca putin timp, mai am nevoie sa simt adrenalina asta, simt nevoia sa fac asta din nou si nu vreau cu niciun chip sa pierd sentimentul de entitate care ma domina de cateva clipe…Aud o voce atat de aproape de mine si totusi atat de departe si nu inteleg ce spune. Daca stau bine sa ma gandesc nici nu vreau sa inteleg ce spune, nu ma intereseaza, asta este momentul meu si nu vreau ca nimeni sa il strice. Privesc in jos si realizez ca distanta pana pe pamant este atat de mica, inca putin si toate senzatiile acestea vor disparea, iar eu…aud un nume in subconstientul meu..Numele ei ma sageata si imi face inima sa nu mai bata pentru cateva clipe…imi inmoaie genunchii si uit ca mai exista cineva pe langa noi, atunci cand e prezenta ei, pe langa mine..