Notă
Am avut momente în care mi-am dorit să nu simt nimic, să nu primesc darul vieții, să nu accept bucuria sau tristețea, deopotrivă. Am avut momente în care am îngenuncheat în mine, de ciudă că sunt așa și nu altfel, de teama privirilor ce mă ținteau, de iluzia mântuirii. Mă uram în acele momente în care simțeam nevoia de validare, neavând încredere în mine și așteptând mereu un semn, un imbold să merg mai departe. Zbucium, teamă, neîncredere. Conflict interior, luptă cu alteritatea. 
 
Nu știam cine sunt și ce vreau, mă rătăceam printre gânduri și cuvinte, printre fețe și aparențe, mă ascundeam în mine, izolându-mă de realitate. Eram vulnerabilă și incompletă, sau cel puțin, așa mă simțeam. Au fost momente, au trecut. 
 
Privind retrospectiv, mă mângâi pe creștet și mă înțeleg. Mă bucur că am trecut pe acolo, pe acele drumuri sinuoase și că am învățat să ocolesc obstacolele. Mă bucur că nu am trecut ca prin vis, în zbor lin. Ci am învățat astfel să mă accept și să mă apreciez, reușind astăzi să îmi câștig încrederea în mine și să pășesc cu fruntea sus, cu zâmbetul senin și cu ochii plini de suflet; pentru că mă simt pură, copilă și, aliată cu timpul, braț la braț, abia descopăr minunile lumii înconjurătoare, cu încântare și entuziasm. 
 
În plus, experiențele avute nu m-au consumat, nu mi-au știrbit personalitatea, nu mi-au perimat emoțiile. Dimpotrivă, m-au format și mi-au dăruit tărie de caracter. Abia acum simt că trăiesc și mă bucur cu adevărat de ceea ce primesc de la viață, având totodată certitudinea, pentru prima oară, că am și eu ceva de oferit.
 
De altfel, nu-mi mai pare rău că am un suflet atât de încercat de sentimente, de trăiri. Nu mă mai deranjează faptul că toate trec prin mine, și nu pe lângă mine. Nu mai regret că sunt un amalgam de contraste, o balanță cu două talere ce cântăresc valori și senzații diametral opuse. Acum sunt recunoscătoare, pentru trup și suflet, pentru rațiune și simțire. Ce-ar fi viața fără simțuri, fără sentimente, mici și mari, înălțătoare sau devastatoare? Din ce am mai plămădi clipa următoare? Cu ce speranțe?
 
Refuz cu obstinație să las lucrurile să treacă pe lângă mine ca o frunză în vânt. Și pe aceea o mângâi și mi-o tatuez pe retină. Refuz să trăiesc viața fără să o simt, fără zâmbet, fără lacrimă, fără iubire, fără cântec. Și, mai nou, refuz să trăiesc doar din cuvinte și vise ideatice. Vreau să-mi construiesc un mozaic interior bazat pe fapte concrete, pe timp real împărtășit cu oameni dragi, pe adevăr. Vreau să îmi canalizez energia pe cei care merită să mi se așeze în suflet și în gânduri, pe cei care vor și aleg să fie acolo, în comuniune cu ființa mea. Pentru că acum știu cine sunt și ce vreau. Acum e timpul să arăt ce pot.

Totul se intampla cu un motiv

 
Image
 
 
E incredibil cum unii oameni îți pot schimba , doar într-o clipă, viziunea asupra lumii, asupra propriei tale vieți. Vine un moment în care ai nevoie să vezi ce ai greșit, să înveți din propriile greșeli și să mergi mai departe.
Există momente în care tot universul ți se dă peste cap, momente în care simți în sufletul tău o avalanșă de sentimente și o furtună de gânduri pe care nu le poți opri…Nu, gândurile și sentimentele nu pot fi niciodată oprite…
Sunt momente în care, pur și simplu, îți pierzi echilibrul, te pierzi pe tine însuți și nu mai știi cine ești. Încerci din răsputeri să te regăsești, dar realizezi că te-ai schimbat…  Apoi, vine un moment în care realizezi că ești perfect exact așa cum ești, cu toate imperfecțiunile tale și că trebuie doar să accepți și să iubești persoana care ești. Totuși, pentru asta ai nevoie de un impuls, de cineva care să te trezească la realitate, de cineva care să-ți amintească cât de minunat,  cât de puternic, cât de frumos și cât de perfect ești! Atunci, realizezi că trebuie să lași în urmă trecutul, să lași în urmă toată durerea și toate regretele, că nu trebuie să-ți faci griji pentru viitor, că și așa vine prea repede, ci trebuie să trăiești în prezent, bucurându-te de ceea ce ai și de ceea ce ești acum.                                                                                                                                                                                               
Toate lucrurile au un timp al lor și oricâte planuri și dorințe ne-am face, niciodată lucrurile nu se vor întâmpla așa cum ne-am imaginat noi, ci de multe ori, ele iau o întorsătură radicală, care se dovedește a fi spre binele nostru, fiindcă lucrurile frumoase se întâmplă tocmai atunci când nici nu te aștepți.
Mereu am crezut că lucrurile se întâmplă cu un anumit scop și așa și este. Mi-am dat seama că nu trebuie mereu să încercăm să facem legături între lucruri sau să încercăm să înțelegem totul, fiindcă astfel pierdem prea mult timp și, mai ales, pierdem farmecul vieții. Dacă am cunoaște totul, viața ar fi mult prea plictisitoare… De multe ori, încercăm să găsim răspunsuri la întrebări inutile. De ce? Pentru ce? Dacă am ști răspunsul la toate întrebările, viața n-ar mai avea sens…Am trăi în monotonie și în rutină, fiindcă n-ar mai rămâne nimic care să ne stârnească interesul, curiozitatea, care să dea o aură de mister lucrurilor care ne înconjoară, care să ne facă să vrem să trăim fiecare clipă a vieții .
Avem nevoie de oameni, care să ne motiveze, care să ne sprijine, care să fie alături de noi și deși depindem de alți oameni, doar de noi depinde dacă vrem să schimbăm ceva la noi, doar noi singuri avem puterea de a face ce vrem cu viața noastră, fiindcă avem libertatea de a lua decizii și de a face alegeri, fie corecte sau incorecte, căci învățăm din propriile greșeli, pentru a putea merge mai departe și pentru a putea trăi așa cum ne dorim. Nu avem control asupra lucrurilor sau oamenilor din jurul nostru, ci doar asupra propriilor acțiuni.