Notă
Am avut momente în care mi-am dorit să nu simt nimic, să nu primesc darul vieții, să nu accept bucuria sau tristețea, deopotrivă. Am avut momente în care am îngenuncheat în mine, de ciudă că sunt așa și nu altfel, de teama privirilor ce mă ținteau, de iluzia mântuirii. Mă uram în acele momente în care simțeam nevoia de validare, neavând încredere în mine și așteptând mereu un semn, un imbold să merg mai departe. Zbucium, teamă, neîncredere. Conflict interior, luptă cu alteritatea. 
 
Nu știam cine sunt și ce vreau, mă rătăceam printre gânduri și cuvinte, printre fețe și aparențe, mă ascundeam în mine, izolându-mă de realitate. Eram vulnerabilă și incompletă, sau cel puțin, așa mă simțeam. Au fost momente, au trecut. 
 
Privind retrospectiv, mă mângâi pe creștet și mă înțeleg. Mă bucur că am trecut pe acolo, pe acele drumuri sinuoase și că am învățat să ocolesc obstacolele. Mă bucur că nu am trecut ca prin vis, în zbor lin. Ci am învățat astfel să mă accept și să mă apreciez, reușind astăzi să îmi câștig încrederea în mine și să pășesc cu fruntea sus, cu zâmbetul senin și cu ochii plini de suflet; pentru că mă simt pură, copilă și, aliată cu timpul, braț la braț, abia descopăr minunile lumii înconjurătoare, cu încântare și entuziasm. 
 
În plus, experiențele avute nu m-au consumat, nu mi-au știrbit personalitatea, nu mi-au perimat emoțiile. Dimpotrivă, m-au format și mi-au dăruit tărie de caracter. Abia acum simt că trăiesc și mă bucur cu adevărat de ceea ce primesc de la viață, având totodată certitudinea, pentru prima oară, că am și eu ceva de oferit.
 
De altfel, nu-mi mai pare rău că am un suflet atât de încercat de sentimente, de trăiri. Nu mă mai deranjează faptul că toate trec prin mine, și nu pe lângă mine. Nu mai regret că sunt un amalgam de contraste, o balanță cu două talere ce cântăresc valori și senzații diametral opuse. Acum sunt recunoscătoare, pentru trup și suflet, pentru rațiune și simțire. Ce-ar fi viața fără simțuri, fără sentimente, mici și mari, înălțătoare sau devastatoare? Din ce am mai plămădi clipa următoare? Cu ce speranțe?
 
Refuz cu obstinație să las lucrurile să treacă pe lângă mine ca o frunză în vânt. Și pe aceea o mângâi și mi-o tatuez pe retină. Refuz să trăiesc viața fără să o simt, fără zâmbet, fără lacrimă, fără iubire, fără cântec. Și, mai nou, refuz să trăiesc doar din cuvinte și vise ideatice. Vreau să-mi construiesc un mozaic interior bazat pe fapte concrete, pe timp real împărtășit cu oameni dragi, pe adevăr. Vreau să îmi canalizez energia pe cei care merită să mi se așeze în suflet și în gânduri, pe cei care vor și aleg să fie acolo, în comuniune cu ființa mea. Pentru că acum știu cine sunt și ce vreau. Acum e timpul să arăt ce pot.
Anunțuri

Doar un vis

  Este noapte, tarziu. Peste oras s-a asternut o liniste deplina. Este un cer innorat, dar totusi vad o stea. Privesc pe fereastra, admirand jocul luminilor de pe strada. Insa, gandul imi zboara departe, la tine… Inchid ochii si- mi imaginez ca sunt acolo; acolo unde ar trebui sa fiu… Ascult o melodie  si din nou gandul imi zboara la tine. Iti simt oarecum prezenta chiar daca nu esti langa mine.. 
    Te chem cu gandul. Astept sa vii… Vino cu al tau superb suras, cu a ta privire blanda, patrunzatoare… Vino ca sa te admir macar o data. Vino ca sa imi mai alungi noptile triste si pustii, sa indepartezi nelinistea din sufletul meu! Tu faci ca secunda sa se transforme in eternitate, atunci cand vorbim ca raiul sa coboare pe pamant ca inima mea sa tresara si sa-mi arate ca e in viata.
    Deschid ochii. Ai venit. Suntem fata in fata. Ne privim intens. Zambim.Apoi totul dispare in ceata. Am revenit cu picioarele pe pamant. Cam asa a fost cu visul … Toate se intampla ca intr-un vis. Mai mult ca sigur ma vezi ca o nebuna dupa ce ti-am spus ca te-am visat. 🙂